Postări

NOI TENTATIVE DE FRAUDĂ DUPĂ METODA ACCIDENTUL

Imagine
vă mai amintiți probabil de vechea metodă cunoscută sub numele de accidentul pe care escrocii o foloseau până nu demult în curând aceștia au brevetat o altă metodă așa se face că după metoda accidentul acum aceștia se folosesc de numere pe care le clonează din diferite rețele pentru a contacta oamenii sub așa zise mesaje cum că au câștigat la anumite tombole anumite premii valoroase pe care pentru a revendica așa zisul primii așadar orice persoană este contactată de acest număr de telefon                    +40 732 627 930 este rugată să nu dea curs niciunui mesaj și nici unei operațiuni ci să alerteze cea mai apropiată secție de poliție în vederea localizării acestui număr și a tragerii la răspundere a persoanelor în cauză 

ACCIDENT FEROVIAR IN GARA BUZĂU

Imagine
ACTUALIZARE IN URMA ACCIDENTULUI   feroviar în gara MĂRĂȘEȘTI 2 ANGAJAȚI CFR AU FOST GĂSIȚI SUB INFLUENȚA SUBSTANȚELOR PDIHOACTIVE . ACCIDENTUL A AVUT LOC  în timpul manevrei de cuplare a locomotivei la un tren regio in tren se aflau 100 de persoane dintr e care 6 au avut un nevoie de îngrijire medicale. La față locului s-au deplasat mai multe echipaje de la poliția transporturi feroviare in cauză cercetările continuă 

Jafuri la spălătorii auto din județul Buzău

Imagine
  În cursul zilei de ieri, 22 mai, instanța a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele a trei bărbați, cercetați pentru furt calificat. În noaptea de 28 spre 29 aprilie a.c., aceștia au intrat prin efracție și au sustras cutiile de stocare a banilor de la dispozitivele de eliberare a fiselor din mai multe spălătorii din județ – Merei, Gălbinași, Cilibia și Râmnicelu-, totalul prejudiciului fiind estimat la 83.000 de lei. Imediat după primirea sesizărilor, polițiștii din Buzău au demarat activitățile investigative și procedurale în vederea identificării și depistării persoanelor ce ar fi săvârșit furturile, pentru a se lua măsurile legale și a se recupera prejudiciul creat părților vătămate. Ca urmare a investigațiilor a reieșit că persoanele care ar fi comis faptele sunt trei bărbați, cu vârste cuprinse între 33 și 43 de ani, din Dâmbovița. Au fost puse în executare șapte mandate de percheziție domiciliară în Dâmbovița,  în urma căror au fost descoperite ...

Au mai rămas 14 zile și Reluăm tradiția !!!! Anul acesta, în ultima sambata a lunii mai vă așteptăm la ZIUA COMUNEI RUȘEȚU.

Imagine
 Reluăm tradiția !!!!    Anul acesta, în ultima sambata a lunii mai vă așteptăm la ZIUA COMUNEI RUȘEȚU.    31.05.2025 este ziua în care rusetenii, oaspeții si prietenii comunei Rușețu pot participa la un șir de activități culturale, pentru a primi un strop de bucurie, deoarece toți suntem parte a acestui mic univers, numit Rușețu, care anul acesta împlinește 515 ani de atestare documentară!

Cutremur cu magnitudinea 4,2, în judeţul Buzău, sâmbătă dimineaţa / Potrivit mărturiilor raportate, seismul s-a resimţit în Bucureşti

Imagine
  Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,2 s-a produs sâmbătă dimineaţa, la ora 00:59:15, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, urmat de două seisme slabe, de 2,4 şi, respectiv, 2,6 grade, în judeţul Vrancea, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Cutremurul de 4,2 grade a avut loc la adâncimea de 131,9 kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: 53 km nord-vest de Buzău, 57 km vest de Focşani, 64 km sud-est de Sfântu-Gheorghe, 68 km est de Braşov, 76 km nord-est de Ploieşti. Potrivit mărturiilor raportate, seismul s-a resimţit în Bucureşti (sectoarele 1, 2 şi 4), Buzău, Ploieşti, Mizil, Galaţi, Suceava. Tot sâmbătă dimineaţa s-au mai înregistrat două cutremure slabe în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea. Primul, cu magnitudinea 2,4, a avut loc la ora 03:37:42, la adâncimea de 15,9 km, şi s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 12 km nord-vest de Focşani, 65 km sud-vest de Bârlad, 74...

ACCIDENT RUTIER ÎN COMUNA RUȘEȚU JUD BUZĂU

Imagine
 Astăzi 12.05. 2025 un accident rutier s-au petrecut pe o stradă din comuna Rușețu județul Buzău impactul a avut loc între un autoturism și o autoutilitară care efectua serviciu de transport colete la fața locului au intervenit mai multe echipaje medicale și un elicopter smurd.

NOU!!! INCEPAND CU ACEASTA5 LUNĂ RUȘEȚENII POT PLĂTI ON-LINE PE GHIȘEUL .RO TAXELE SI IMPOZITELE

Imagine
 Stimați ruseteni, doresc să vă aduc la cunoștință faptul ca începând din luna mai, fiecare dintre noi ne putem plăti taxele prin platforma GHIȘEUL.RO.    Totodată vă atașez și PAGINA OFICIALĂ A ADMINISTRAȚIEI LOCALE RUȘEȚU, unde vezi putea urmări în direct ședințele consiliului local, precum și alte informații de interes local. https://www.facebook.com/share/1AaL7nuuo7/ sursa: https://www.facebook.com/share/p/1ZtU8QmnJ8/

Actualizare pana de curent din comuna Rușețu județul Buzău 30 04 2025 ora 18:32

Imagine
 Actualizare pana de curent din comuna Rușețu județul Buzău din data de 30/04 2025. Deși a fost semnată operatorului zonal de distribuție a energiei electrice zona Muntenia Nord în jurul orei 16 și 18 minute printr un apel telefonic de a lungul timpului atât la ora 17:26 cât și la ora 18:30 estimat ora 18:33 ora 18:00 36:00 s a încercat reluarea alimentări cu energie electrică pentru comuna Rușețu județul Buzău însă acest lucru S a reușit doar pentru un interval de 3 5 minute iată ce a anunțat domnul primar al comunei Rușețu pe pagina de Facebook a partidului din care domnia sa face parte printr o poză a unei discuții pe WhatsApp.

CEL PUȚIN O PARTE DIN COMUNA RUȘEȚU JUD BUZĂU A RĂMAS IN BEZNĂ

Imagine
  Cel puțin o parte din comuna Rușețu județul Buzău printre care și strada Păcii din comuna Rușețu județul Buzău a rămas de mai bine de jumătate de oră în beznă fără absolut nici o explicație contractat telefonic operatorul zonal distribuție Muntenia a semnalat faptul că la nivelul  județului Buzău singura întrerupere programată era in comuna Bălăceanca sat Bălăceanca. Și că la nivelul comunei Rușețu nu fusese înregistrată nicio avarie și nici o sesizare cu privire  la vreun incident sau la acest aspect sesizat de noi . a de cel puțin jumătate de oră cel puțin o parte din locuitorii comunei Rușețu județul Buzău se află în beznă Să sperăm că situația se va remedia cât de curând. 

8 APRILIE ZIUA ROMILOR

Imagine
 Afirmația conform căreia romii ar fi urmașii lui Ham, fiul lui Noe, și implicit un popor "fără de țară și fără de Dumnezeu" este o perspectivă rasistă și discriminatorie, care nu are fundament în teologia creștină ortodoxă și nici în realitatea istorică și culturală a poporului rom. Perspectiva Creștină Ortodoxă: * **Unitatea neamului omenesc:** Creștinismul ortodox învață despre unitatea întregului neam omenesc, creat de Dumnezeu după chipul Său (Geneza 1:27). Toți oamenii sunt egali înaintea lui Dumnezeu, indiferent de etnie, rasă sau origine socială. * **Condamnarea discriminării:** Biserica Ortodoxă condamnă orice formă de discriminare și ură pe motive etnice sau rasiale, considerându-le păcate împotriva iubirii creștine și a demnității umane. * **Respectul pentru fiecare om:** Fiecare om este creat după chipul lui Dumnezeu și are o valoare intrinsecă. Creștinii sunt chemați să-și iubească aproapele ca pe sine însuși (Matei 22:39), fără a face distincții discriminatorii....

Ora Pământul Marcată în nici un mod la Rușețu județul Buzău

Imagine
 Deși a 22 a lunii lui mărțișor este cunoscută și ca ziua Făurei pământului chiar dacă în majoritatea orașelor și localităților din țară s a marcat această zi a orei pământului fiind organizate evenimente cu copiii și cadre didactice din localitățile respective în comuna Rușețu județul Buzău această zi a trecut neobservată oare această minunată cu mână să nu fie pe planeta Pământ...?!

RUȘEȚU JUD BUZĂU LOCALITATEA DIN ROMÂNIA IN CARE STÂLPII RĂSAR DIN MIJLOCUL TROTUARELOR

Imagine
 Deși suntem în secolul 21 în anul de grație 2025 într o Românie așa a zis europeană care se bate cu pumnul în piept că asigură sprijin și ocrotește copiii persoanele vârnnice și persoanele cu dizabilități în eterna și fascinanta României încă mai există sate și comune poate chiar și orașe în care viața și integritatea corporală a persoanelor cu dizabilități a copiilor și chiar a persoanelor cu bagaje este pusă în pericol un astfel de exemplu este și în comuna Rușețu județul Buzău unde în mijlocul trotuarelor restart la tot pasul stâlpi care mai au pe ei și coșuri de gunoi exact ca cel din imagine așa se face că o persoană care se află într un scaun cu rotile ori o persoană cu bagaj sau o mamă care ar avea un copilaș într un cărucior ori un copil de mână este nevoită să circule pe partea carosabilă punându- și în pericol și propria viață și viața persoanei cu dizabilități și chiar pe ceilalți participanți la trafic. Ca să nu mai vorbim că tot în aceeași comună culmea ironic majorit...

ACCIDENT RUTIER ÎN COMUNA RUȘEȚU JUD BUZĂU IERI 6.03.2025

Imagine
  Un accident rutier s-au produs ieri 6.03.2025 în comuna Rușețu județul Buzău. Un autoturism al unei firme de curierat a surprins și a accidentat o persoană de sex feminin victima fiind transportată  imediat la spital de către echipajul medical sosit la fața locului.

Mai multe întreruperi ale energiei electrice în comuna Rușețu județul Buzău 15.02 2025

Imagine
 Astăzi 15/02 2025 în comuna Rușețu județul Buzău fost înregistrate mai multe întreruperi în alimentarea cu energie electrică deși condițiile meteo sunt extrem de favorabile și nici un punct de vedere oficial nu a venit încă din partea primăriei sau autorităților locale menționăm că în zonă nu sunt anunțate nici lucrări și nicio echipă a celor de la electrica furnizare nu a putut fi observată pe teren pentru a face anumite verificări sau reparații prin urmare sfătuim locuitorii comunei Rușețu să încerce să utilizeze cât mai puțin aparatele care necesită energie electrică pentru a nu și pune în pericol buna funcționare a acestora. În încheie dorind să menționăm faptul că pentru niciuna dintre întreruperile de furnizare a energiei electrice nu s a adus încă la cunoștința opiniei publice nicio reacție din partea executivului local sau a furnizorului de electricitate.

11.02.2025. ZIUA MONDIALĂ A 112

Imagine
Sistemul Național de Urgență 112: Un Pilon al Siguranței și Salvarii în România Aniversarea unui sistem de urgență este un moment important pentru a reflecta asupra impactului său vital în societate. În cazul Sistemului Național de Urgență 112, această aniversare nu este doar o simplă formalitate, ci o ocazie de a recunoaște și celebra un pilon al siguranței și salvării în România. ### Istoria și Importanța Numărului 112 Numărul 112 a fost introdus în România în anul 2005, ca parte a eforturilor de aliniere la standardele europene în domeniul serviciilor de urgență. Acest număr unic a devenit rapid un simbol al accesibilității și al eficienței în situații de criză. Fie că este vorba de un incendiu, un accident rutier, o problemă medicală gravă sau o situație de pericol public, 112 este numărul care ne conectează direct cu ajutorul de care avem nevoie. ### Rolul Crucial al Operatorilor 112 În spatele fiecărui apel la 112 se află o echipă de operatori dedicați, pregătiți să gestioneze cu...

ULTIMA ORĂ.RUSETU

Imagine
  După pana de curent de un minut de la ora 9:08 Rușețu rămâne iarăși fără curent electric în mod neanunțat și nejustificat la ora 10:08 ne întrebăm oare cum după lucrările de la rețeaua electrică care s au desfășurat acum câteva zile în urmă când iată nici măcar anunțul oficialităților ca intervalul orar nu era respectat acum la doar câteva zile distanță Rușețu rămâne din nou fără curent electric într un mod neanunțat de oficialități deși în primăria comunei Rușețu sunt zeci de angajați care ar putea În mod normal să anunțe într un timp util personal din pe străzile din localitate întreruperea curentului electric să fie o are o problemă tehnică sau o situație premeditată?

O PANĂ DE CURENT DE 1 MINUT 1N DATA 6.02.2025 ÎN RUȘEȚU

Imagine
 O pană de curent de un minut înregistrată în dimineața zilei de 6.02. 2025 în comuna Rușețu județul Buzău a dat peste cap funcționarea serviciilor de internet și a altor servicii care funcționează o alimentare electrică deocamdată nu au fost făcute niciun fel de precizări publice care să lămurească apariția acestei pene de curent.

Alimentarea cu energie electrică în comuna Rușețu județul Buzău s a reluat la 15:30 în data de 28/01 2025.

Imagine
 Deși a fost anunțată a întrerupere a energiei electrice în comuna Rușețu județul Buzău pe o pagină de socializare a domnului primar Marius Samoilă în intervalul orar 9 14 30 în datele de 28 29 și 30/1 0.2025. iată că intervalul precizat în anunț nu s a respectat iar reluarea furnizării energiei electrice în localitate s a făcut în data de 28/01 2025 de la ora 15:30 încă nu cunoaștem motivele pentru care intervalele de timp estimate în anunț nu s au respectat

Încă o dovadă că și comuna Rușețu județul Buzău face parte din România

Imagine
Deși conform postării făcute de domnul primar al comunei Rușețu județul Buzău pe o rețea de socializare datorită unor lucrări care se efectuează la rețeaua de energie electrică furnizarea energiei electrice ar fi fost întrerupte între ora 9:00 dimineața și ora 14:30 după amiaza în zilele de 28/01 29 și 30/01 2025  Iată că de data aceasta anunțul nu s a respectat energia electrică fiind întreruptă la ora 8:00 și nu la ora 9:00 așa cum anunțat domnul primar și nefiind reluată alimentară cu energie electrică nici până la ora 14:38 conform imagini. Contactați telefonic cei de la distribuție Muntenia au specificat că avaria este în lucru până în jurul orei 15:00 vom reveni cu detalii atunci când le vom avea pentru că părerea cetățeanului contează 

BREAKING NEWS! O PARTE DINTR -E LOCUITORII COMUNEI RUȘEȚU RĂMÂN DE ASTĂZI IN BEZNĂ INTR-3 ORELE 9:00 ȘI 14:00

Imagine
INFORMATOA Q FOST ADUSĂ LA CUNOȘTINȚA PUBLICULUI L MARIUS SAMOILĂ PRINTR -OARG CHIAR DE CĂTRE DOMNUL MARIUS SAMOILĂ PRIMARUL COMUNEI RUȘEȚU JUD BUZĂU PRINTR &O POSTARE PE PAGINA PERSONALA DE SOCIALIZARE.