Treceți la conținutul principal

S-a dat ordin în toată România. Este interzis pentru trei săptămâni: Trebuie să ținem cont


 Se iau măsuri urgente în România pentru eradicarea unei boli grave care s-a răspândit mai ales în județele Tulcea, Constanța și Timiș. Este vorba despre pesta micilor rumegătoare care poate avea consecințe severe. Astfel că persoanele fizice sau juridice care la rândul lor cunosc sau observă persoane care cresc pe domeniul public sau privat mici rumegătoare (oi și/sau Capre) au obligația de a alerta 112. In vederea aplicării măsurilor legale. 

Măsuri urgente solicitate de Ministerul Agriculturii privind pesta micilor rumegătoare

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, și șeful Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Alexandru Bociu, au făcut un apel către crescătorii de ovine să oprească mișcarea animalelor pentru următoarele trei săptămâni.

Această decizie vine ca o măsură urgentă pentru a controla și eradica pesta micilor rumegătoare, o boală gravă care afectează ovinele și poate avea consecințe severe asupra industriei zootehnice din România. Rurale (MADR), unde oficialii au discutat cu reprezentanții federațiilor și asociațiilor de crescători de ovine. Pe lângă ministrul Florin Barbu și șeful ANSVSA, Alexandru Bociu, au participat și secretarul de stat Violeta Mușat, directorul general adjunct al Direcției Generale Politici Agricole din cadrul MADR, Mia Toma, și directorul general al Agenției Naționale pentru Zootehnie, Florinel Bîrcă.În cadrul discuțiilor, ministrul Barbu a subliniat necesitatea unei colaborări strânse între fermieri și autorități pentru a limita răspândirea bolii și a menționat că MADR este implicat activ în deschiderea de noi piețe pentru exportul de ovine, aspect important pentru economia agricolă a țării. De asemenea, oficialii au discutat despre importanța protejării sectorului zootehnic și a aplicării măsurilor necesare pentru a preveni propagarea bolii.

Măsurile adoptate de ANSVSA

ANSVSA a intervenit prompt pentru a limita răspândirea pestei micilor rumegătoare în județele Tulcea, Constanța și Timiș. Măsurile includ restricționarea mișcării animalelor și monitorizarea strictă a focarelor existente. Riscurile asociate includ importul de animale infectate și transporturile ilegale, care pot introduce boala pe teritoriul României sau pot agrava situația prin crearea de noi focare. 

S-a dat ordin în toată România. Este interzis pentru trei săptămâni: Trebuie să ținem cont

S-a dat ordin în toată România. Este interzis pentru trei săptămâni: Trebuie să ținem cont
Se iau măsuri urgente în România pentru eradicarea unei boli grave care s-a răspândit mai ales în județele Tulcea, Constanța și Timiș. Este vorba despre pesta micilor rumegătoare care poate avea consecințe severe.

Măsuri urgente solicitate de Ministerul Agriculturii privind pesta micilor rumegătoare

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, și șeful Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Alexandru Bociu, au făcut un apel către crescătorii de ovine să oprească mișcarea animalelor pentru următoarele trei săptămâni.

Această decizie vine ca o măsură urgentă pentru a controla și eradica pesta micilor rumegătoare, o boală gravă care afectează ovinele și poate avea consecințe severe asupra industriei zootehnice din România.

Întâlnirea a avut loc la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), unde oficialii au discutat cu reprezentanții federațiilor și asociațiilor de crescători de ovine. Pe lângă ministrul Florin Barbu și șeful ANSVSA, Alexandru Bociu, au participat și secretarul de stat Violeta Mușat, directorul general adjunct al Direcției Generale Politici Agricole din cadrul MADR, Mia Toma, și directorul general al Agenției Naționale pentru Zootehnie, Florinel Bîrcă.

În cadrul discuțiilor, ministrul Barbu a subliniat necesitatea unei colaborări strânse între fermieri și autorități pentru a limita răspândirea bolii și a menționat că MADR este implicat activ în deschiderea de noi piețe pentru exportul de ovine, aspect important pentru economia agricolă a țării. De asemenea, oficialii au discutat despre importanța protejării sectorului zootehnic și a aplicării măsurilor necesare pentru a preveni propagarea bolii.

„Avem pârghiile necesare să protejăm fermierii români, există soluții pentru toată lumea, însă trebuie să ținem cont de faptul că boala evoluează pe o anumită perioadă de timp”, a declarat ministrul Agriculturii.

ANSVSA

Măsurile adoptate de ANSVSA

ANSVSA a intervenit prompt pentru a limita răspândirea pestei micilor rumegătoare în județele Tulcea, Constanța și Timiș. Măsurile includ restricționarea mișcării animalelor și monitorizarea strictă a focarelor existente. Riscurile asociate includ importul de animale infectate și transporturile ilegale, care pot introduce boala pe teritoriul României sau pot agrava situația prin crearea de noi focare.

Inspectorii ANSVSA colaborează cu alte instituții competente pentru a identifica și stopa aceste activități ilegale. Eforturile lor sunt esențiale pentru menținerea deschisă a piețelor de export pentru ovine și pentru protejarea sănătății animalelor din România.

ANSVSA a subliniat că este crucial ca toți operatorii economici să respecte măsurile de biosecuritate și să colaboreze cu autoritățile pentru a asigura conformitatea cu reglementările.                                  Sursa: capital.ro

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

LA RUȘEȚU JUD BUZĂU A AVUT LOC INSTALAREA NOULUI PRIMAR

ZI DE HRAM LA PAROHIA SFINȚII ÎMPĂRAȚI CONSTANTIN ȘI ELENA (RUȘEȚU 2) DIN JUD BUZĂU